Ce faci când angajatorul nu îţi mai plăteşte salariul?

Bine ai venit.

Astăzi vreau să vorbim despre situaţia când un angator nu mai plăteşte salariile angajaţilor.

Prietenul meu Dragoş Şerban a postat pe profilul lui de Facebook despre conflictul de muncă dintre angajaţii de la Jurnalul National şi patronatul ziarului. Poţi citi mai multe aici. El spune că singurul mod de protest faţă de un angajator care nu plăteşte salariul angajaţilor este încheierea colaborării.

Tu poate vei spune că există situaţii în care un om este specializat într-un anumit domeniu şi nu îşi poate găsi cu uşurinţă un loc de muncă pentru care să fie remunerat corespunzător. Poate că unii dintre acei oameni au lucrat douăzeci sau treizeci de ani în acel domeniu şi au o vârstă la care puţini vor fi cei care vor dori să-i angajeze, in ciuda experienţei pe care o au. Drept urmare, vei spune tu, acei oameni vor continua să meargă şi să muncească în continuare sperând că poate la un moment dat li se vor plăti drepturile cuvenite.

Eu vin şi îţi spun că şi tu la rândul tău ai facturi pe care trebuie să le achiţi căci altfel vei fi pus în situaţia să plăteşti penalităţi. Şi în plus mai ai şi alte cheltuieli: mâncare, îmbrăcăminte, transport etc. Sigur, poţi începe să te împrumuţi la prieteni şi cunoscuţi în speranţa că le vei returna banii într-o lună sau poate două. Dar ce vei face dacă tu mergi la muncă şi nici peste şase luni nu îţi vei primi salariul?

Următorul pas, vei spune tu, va fi să protestezi. Dar înainte de asta, hai sa vedem prin ce ai trecut tu în toata perioada asta de timp. La început ai ţinut totul pentru tine. Nu ai spus nimănui nimic. După o săptămână, poate două, vei spune acasă că sunt nişte probleme la serviciu şi că au întârziat cu plata salariilor, dar nu e nimic serios. După încă două sau trei săptămâni deja ai probleme că sunt facturile neplătite, încep să curgă scrisorile că ai întârziat cu plata facturilor, ba chiar începi să primeşti penalităţi. Începi să te plângi pe la prieteni şi, după cum mi-ai spus mai devreme, le vei cere ajutorul. Acasă deja ai scandal în fiecare zi, nici nu-ţi mai vine să vii acasă de la serviciu. Şi n-au trecut „decât” trei luni de când nu ţi-ai mai primit salariul. Şi nu există nicio rază de speranţă ca va veni prea curând.

Şi acum, în toată această stare în care te afli, sa revenim la protestul tău. Mergi la muncă, dar nu mai munceşti. Faci afişe pe care le lipeşti pe stâlpi, pe pereţii clădirii unde munceşti sau în centrul oraşului. Vei scrie proteste şi le vei publica pe internet. Vei ieşi în stradă şi vei protesta. Vei striga lozinci revoluţionare. Apoi, deoarece simţi că nu mai poţi suporta situaţia vei incepe cu injurii la adresa angajatorului tău, al guvernului sau chiar a preşedintelui.

La un moment dat, sub presiunea străzii, poate angajatorul va ceda. Va ceda şi-ţi va plăti banii care ţi se cuvin. Sau poate doar o parte cu promisiunea că restul de bani îi vei primi peste o lună sau poate două. Sau poate îţi va spune că nu mai are bani, ca societatea este în faliment de şase luni şi că va fi nevoit să te concedieze, deşi pe tine nu te-a informat nimeni că societatea ar avea probleme. Sunt cele şase luni de când tu nu ţi-ai mai primit salariul. Ţi se pare deja cunoscut scenariul? Oare acest lucru este valabil şi pentru directorul societăţii? Ce vei face tu acum? Nu te mai poţi gândi la ce va fi mâine şi cazi şi mai adânc în starea de depresie în care te afli fără să ştii, de şase luni.

Acum, eu vin şi îţi spun că eu cred că modul tău de a reacţiona la această situaţie a fost greşit de la început. Bineînţeles, ai posibilitatea să-ţi dai demisia după cum ţi-a sugerat deja Dragoş. Eventual, după ce ai ieşit ultimă oară pe poarta societăţii unde ai lucrat un an sau poate douăzeci, mai şi arunci peste umăr o înjurătură să te descarci. Totuşi, e mai bine decât să te afli în starea în care ai fi putut să fii peste şase luni dacă ai fi aşteptat şi nu ai fi făcut nimic.

Eu cred, însă, că singurul mod civilizat şi productiv de protest faţă de un angajator care nu iţi plăteşte salariul este să-l dai in judecată. Trăim totuşi într-un stat de drept. Este alegerea ta dacă în perioada asta mai rămâi angajatul societăţii respecitve sau dacă alegi să-ţi dai demisia. Cele două aspecte sunt independente.

În orice contract de muncă scrie ce fel de activităţi trebuie să prestezi tu ca angajat şi când ma oblig eu să te plătesc pentru munca prestată de tine. De asemenea mai scrie şi că eventualele litigii se rezolvă, dacă nu se poate pe cale amiabilă, de către o instanţă de judecată care este specificată. Societatea în care trăim funcţionează după legi. Unele legi sunt mai bune, altele sunt mai rele, dar nu despre asta discutăm acum. Haiducia nu duce la nimic bun.

Să judecăm obiectiv situaţia. Dacă tu prestezi un serviciu pentru care eu ar trebui să te platesc, iar eu nu fac acest lucru la data stipulată în contract, mai întâi vei încerca să rezolvam această situaţie pe cale amiabilă. Tu vei face o cerere în care ma informezi că tu ai prestat anumite servicii pentru mine şi că la data la care eu trebuia să te plătesc nu am facut acest lucru. De asemenea îmi vei cere ca într-un termen de o săptămână să îţi răspund la cererea ta, daca nu voi face acest lucru, tu văzându-te pus în situaţia să de mă acţiona în judecată. Dacă eu nu răspund cererii tale, tu mă dai în judecată. Dacă eu răspund cererii tale, dar nu specific un termen precis la care îţi voi plăti suma cuvenită sau specific un termen cu care tu nu eşti de acord, tu ma vei informa că nu eşti de acord cu soluţia propusă de mine. Apoi te vei duce şi mă vei da în judecată la instanţa de judecată specificată în contractul de muncă. Ne vom judeca şi mai devreme sau mai târziu vei câştiga şi îţi voi plăti salariul plus daune şi în plus, şi cheltuielile de judecată. Bineînţeles, vei primi acea sumă de bani care este stipulată în contractul tău de muncă. De aceea ar fi în interesul tău ca întregul tău salariu să fie trecut în contract.

Dar dacă tu nu faci acest lucru şi alegi calea revoluţionară s-ar putea să ajungi într-o situaţie care ţie ţi se va părea paradoxală, iar mie avantajoasă. Dacă tu nu mai munceşti eu te pot concedia, invocând prevederile contractului de muncă.Dacă tu prin acţiunile tale îmi prejudiciezi imaginea, eu te pot da în judecată. Făcân publice anumite aspecte din interiorul societăţii poate ai încălcat nişte clauze din contractul de muncă sau alt contract adiţional pe care l-ai semnat, dar nici nu te-ai uitat pe el. Iar dacă instanţa de judecată ajunge la aceeaşi concluzie, s-ar putea să trebuiască să-mi plăteşti tu mie daune. După ce că nu-ti plătesc salariul pe care îl meriţi acum tot tu trebuie să-mi plăteşti mie.

Aşadar, în situaţia dată tu ca angajat ai mai multe posibilităţi: să nu faci nimic, să faci scandal, să pleci şi să renunţi la dreptul tău sau să lupţi pentru el.

Ce vei face tu va avea impact şi aspura a ceea ce voi face eu mai târziu. Daca tu alegi oricare din primele trei opţiuni eu voi câştiga. Voi câştiga pentru ca nu te voi plăti, prin urmare îmi voi reduce cheltuielile. Dar mai mult, voi face la fel şi cu alţi viitori angajaţi. Şi eu voi trăi cu impresia că acesta este modul normal în care trebuie să îi tratez pe angajaţi pentru că sunt proşti şi acceptă. Iar tu şi ceilalţi veţi spune că nu există dreptate, că sistemul este corupt şi că doar în ţara asta se poate întâmpla aşa ceva, că să fii cinstit înseamnă să fii prost şi doar ăia care fură au averi.

Dar tu ai însă şi posibilitatea să lupţi. Ai posibilitatea să lupţi pentru drepturile tale şi pentru demnitatea ta. Să îmi demonstrezi mie că am greşit când am presupus că pot să bag mâna în buzunarul tău şi că tu o să taci sau în cel mai rău caz o sa faci un pic de gălăgie. Dar mai mult, ai obligaţia să lupţi pentru ca cei care vor veni după tine să fie trataţi cum se cuvine.

Îţi doresc o zi frumoasă şi să ai grijă de tine.

Cu respect,

Cătălin

PS: Este de la sine înţeles că un angajator va încerca întotdeauna să îşi minimizeze costurile, iar un angajat va încerca pe cat posibil să primească un salariu cât mai mare. Relaţia angajator-angajat este prin definţie una de conflict de interese. Fiecare parte doreşte să obţină cat mai mult de la cealaltă. De asta există o negociere în urma căreia se ajunge la un compromis. Este una dintre puţinele situaţii în care eu sunt de acord cu compromisurile. Odată ce am ajuns la un acord si am bătut palma este în primul rând o obligaţie morală să ne respectăm obligaţiile şi tu, şi eu. Ţine de educatie, bun simţ etc. Tocmai pentru că nu ne putem baza doar pe moralitate, semnăm un contract pe care suntem obligaţi să-l respectam din punct de vedere juridic. Daca nu, suportăm consecinţele.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s